Gouache In Teni Songtext

Marco Resmann

von Mehr Songtexte

Gouache In Teni Songtext
(FEAT. TOMA CARAGIU)

Stimaţi tenismeni, stimate tenismene, îngăduiţi-mi să vă fac o confidenţă, am o nouă dragoste - iubesc tenisul. Mustaţa care o vedeţi mi-am lăsat-o în semn de omagiu pentru acela care a fost la o mustaţă de salatieră. Debutul meu în tenis nu s-a produs nici pe Progresul, nici la Wimbledon, nici la Forest Hills ci la cineva de la federaţia de încălzire centrală. Am aşteptat patru seturi până să intru în audienţă dar cum persoana arbitra în deplasare am intrat în prelungire. În finală, m-a primit, i-am îmânat memoriul, după ce l-a studiat cu toată atenţia, mi-a făcut memoriul ghem. Am luat ghemul, deci am câştigat întâlnirea şi-am rămas la încălzirea cu lemne, că aşa e în tenis.

Depinde foarte mult cu cine joci. Eu odată am jucat cu un jucător senior care m-a rugat să fac ceva pentru juniorul său să nu fie trimis la tenis de câmp, să rămână în Bucureşti la tenis de masă ca adjunct de băiat de mingi. N-am ştiut cum să-l servesc pe junior şi atunci seniorul mi-a luat serviciul, că aşa e în tenis.

De pildă, un fost vecin al meu, la început eram egali peste tot, eu teren cu zgură, el teren cu zgură, eu două camere, el două camere, eu salariat, el salariat. Pe urmă, el şef abator, eu salariat, avantaj servici el. Eu teren cu zgură, el gazon ultra central, avantaj el. Eu joc simplu, el joc dublu, eu cantină, el maşină, avantaj el. Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu, că aşa e în tenis.

Mi-aduc aminte într-o altă partidă, un jucător cu o pozitie foarte bună în clasament a trimis o minge afară, a trimis a doua minge afară, l-a trimis pe frate-său afară, pe cumnatu-său afară, pe soru-sa afară, bine frate dar toţi out, toţi out, toţi out?! S-a observat în tribune, respectivul a fost eliberat din lot şi numit arbitru pe tuşe, că aşa e în tenis.
Am răcit... Ia uitati-vă cum umblu. Am încercat să-mi fac rost de un echipament cojoc de miel a la Simon Sfântul. Dar de la magazin passing shot la fabrică, de la fabrică passing shot la depozit, de la depozit passing shot la stână si cojoace câte vrei numai la passing shop. Şi de unde mingi sterline, că aşa e în tenis.

Mai am un break şi pentru unii juniori care nu pun mâna pe rachetă, nu pun mâna pe servici, nu pun mâna pe nimic. Ciupesc de la papa două mingi, two ball, pe urmă un pol şi-un Pall-Mall. Şi pe tabelul lor de marcaj azi zero, mâine zero, poimâine zero, dar ce vor băieţii ăştia să stea toată viaţa la zero, ăştia sunt tot timpul contra serviciului!

Da, da... sunt anunţat de arbitrul de scaun că e o minge match ball pentru mine...